Chipmunk ’s Blog

Cu cat citesti mai mult, cu atat stii mai putin

Artistul care mă înnebuneşte :)

Când eram mică eram fană Michael Jackson, Spice Girsl, Backstreet Boyz, Roxette, Savage Garden si mulţii alţii. Prin 1992-1994 erau la modă insignele, purtate în piept, semn al “fanatismulu” pentru o formaţie sau un solist anume. Ma uit câteodată la pozele de când eram mică şi mă amuz de fiecare dată când mă văd, stând pe o bancă în minunatul, de atunci, parc Tăbăcărie, purtând în piept cu mare mândrie insigne cu Michael Jackson.  Să nu mai spun şi de posterele pe care le aveam la mine în cameră, pe pereţi, cu tot felul de artişti. Aveam până şi dosare, un fel de mapă de presă, (woooaaawwwww încă de atunci făceam aşa ceva) pentru artiştii mei preferaţi.

Dacă trag cu ochiul acum pe la mine prin cameră cred ca mai am un singur poster, (sincer nu am reuşit să-l dezlipesc de pe uşa de la mine din dormitor) cu trupa Simplu. Acum mi-am amintit că a trebuit să arunc câteva corpuri de mobilă din cauza posterelor care nu mai vroiau să se dezlipească, şi aspectul lor era jalnic.

Dar revenind la titlul articolului, asta a fost ca o reîntoarcere în trecutul meu, artistul care mă înnebuneşte astăzi este James Blunt, Is the One.

Şi d-abia aştept ziua de 21 februarie, adică mai este o lună, pănă la concert.  După ce voi asista la concert, vă voi spune cuma fost. din concertele pe care le-am putut vizualiza pe youtube, în diferite oraşe, am fost plăcut surprinsă.

Pentru cine nu cunoaşte muzica lui James Blunt, am postat un videoclip al uneia dintre piese.

James Blunt – Same Mistake (avi)

ianuarie 20, 2009 Scris de chipmunk22 | Uncategorized | , , , , , , | 3 Comentarii